PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CU GÂNDUL LA ODIHNĂ – VIDEO

CU GÂNDUL LA ODIHNĂ – VIDEO

de admin
2 vizualizări

Omul gospodar isi face iarna car si vara sanie. Altii, la fel de gospodari si, mai ales prevazatori, isi cumpara toate cele de trebuinta pentru trecerea in nefiinta. Isi burdusesc dulapurile si sifonierele cu farfurii si cani, cu prosoape mari si mici, cu imbracaminte si incaltaminte si multe alte cele, oale si ulcele. Am aflat ca din categoria a oamenilor care se gandesc din vreme la inevitabilul moment al intalnirii cu Sfantul Petru face parte si mai veche noastra cunostinta de la Giurgiu, deputatul Radu Popa.

Radu Popa, care nici nu a apucat sa se infrupte din tortul ornat cu 38 de lumanari, o va face abia la mijlocul lui noiembrie, si-a investit o parte din banii primititi de la PArlament intr-o bucatica de teren situate intr-o zona foarte cautata a municipiului Giurgiu. Pana mai lunile trecute, Popa era, potrivit propriei sale declaratii de avere, la fel ca presedintele de onoare al partidului din care face parte in momentul de fata, respectiv PSD. Ce-I drept, Ion Iliescu sustinea ca este si sarac si cinstit. Ei bine, Radu Popa care anul trecut se mandrea doar cu un ceas si un autoturism vechi de mai bine de doua decenii si cu ceva datorii pe la o ,,persoane fizica’’ asa cum a scris cu mana sa in in declaratia de avere, in 2014 a evoluat, cel putin din punct de vedere financiar. Din declaratia completata si semnata in iunie, am aflat ca deputatul Popa a scapat de datoria de 7.000 de euro si este acelasi mandru proprietar al autoturismului care se apropie de un sfert de secol si al ceasului cumparat in 2006, ceas ce valoreaza doar 5.000 de euro. Se vede treaba ca deputatul de la Giurgiu are o mare pasiune pentru ceasurile de calitate, deoarece a scris ca mai detine unul a carui valoare este estimata la 10.700 de lei. In plus, si-a achizionat in urbea natala de pe malul Dunarii, o bucatica de teren intravilan, demonstrand ca este foarte preocupat de de viitorul sau de dupa viata de… parlamentar. Si-a cumparat 12 metri patrati de teren intravilan intr-o zona foarte cautata a orasului. Cum spunea, , Radu Popa este un om care se gandeste la ziua in care, oboist dupa atata somn parlamentar, se va retrage la odihna.

http://youtu.be/Pi78hWN54-A

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe