Patru vieți au fost spulberate de viteză în județul Teleorman. Mașina în care se aflau cei patru bărbați s-a izbit violent de un copac la intrarea în localitatea Dobrotești după ce șoferul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei. Doi dintre pasageri au fost proiectați afară din mașina, iar șoferul și pasagerul din dreapta au rămas încarcerați. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva. Poliția a preluat cazul și a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Accidentul s-a produs pe DN65A, la intrare în localitatea teleormăneană Dobrotești. Cei patru bărbați de 23,28,38 și 40 de ani, toți din Didești, se aflau într-un BMW Seria 5, când la un moment dat, pe un drum drept, șoferul a pierdut controlul mașinii, a ieșit în decor și s-a izbit puternic de un copac aflat pe marginea drumului național. Se pare că acesta circula cu viteză excesivă, iar carosabilul era umed. Impactul a fost atât de violent încât mașina s-a rupt efectiv în două bucăți. În urma impactului, conducătorul autoturismului și pasagerul din dreapta față au fost găsiți în autoturism încarcerați, iar alți doi ocupanți ai mașinii au fost proiectați pe câmpul agricol din apropiere.
Toți cei patru bărbați au decedat pe loc. La locul accidentului au intervenit de urgență două echipaje de la Punctul de lucru Dobrotești, cu un SMURD și o autospeciala de stingere ce are în dotare modulul de descarcerare, un echipaj medical al SAJ și poliția. Din păcate medicii nu au mai putut face nimic pentru cele patru victime, fiind nevoiți să declare decesul. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și se fac cercetări.