Jocul PSD-iştilor din Consiliul Local Municipal scoate la iveală adevarul depre mituirea consilierilor municipali şi despre trădătorii, care ar trebui să reprezinte târgoviştenii în forul administrativ şi nu interesele personale şi politice. Social-democraţilor din Consiliul Local le-a fost teamă să valideze un alt consilier din partea UNPR, dar, în final, totul a ieşit conform planului iniţial al PSD. Preşedintele UNPR Dâmboviţa, Dumitru Miculescu, spune că va urmări, în mod special activitatea liberalului Claudiu Dumitrescu în forul menţionat.
Jocul PSD-iştilor din Consiliul Local a atras atenţia tuturor liderilor politici asupra mişcarilor de trupe din Primăria Târgovişte, care pare a fi tabla de şah a lui Adrian Ţuţuianu,. O tablă de şah pe care nu se regăseşte şi un consilier UNPR, aşa cum ar fi normal.
Chiar dacă Adrian Ţuţuianu declara indignat că un lider politic a încercat să mituiască aleşii municipali, jocul PSD-oştilor din ultima şedinţă de Consiliu Local a evidenţiat cine pe cine a mituit. Astfel, s-a arătat şi trădătorul din forul administrativ.
Preşedintele UNPR Dâmboviţa, Dumitru Miculescu, nu este indiferent nici faţă de cei doi consilieri, care au ajuns în executivul Primăriei Târgovişte, primind atribuţii de viceprimari. Atitudinea lui Tudorică Răducanu din Consiliul Local este aceeaşi de ani de zile, de când a devenit consilier municipal. De fiecare dată s-a dat pe lângă cine trebuie, pentru a-şi atinge scopurile.
De acum, toţi ochii sunt aţintiţi asupra Consiliului Local Municipal şi mai ales asupra actualului executiv, format, pentru moment, din Cristian Stan, Tudorică Răducanu şi Andrei Albu, un executiv colorat, dar cu tentă roşie.