PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » DÂMBOVIȚA: VACANȚĂ LA…GRĂDINIȚĂ

DÂMBOVIȚA: VACANȚĂ LA…GRĂDINIȚĂ

de Mditv
14 vizualizări

Mai au două săptămâni până când vor lua vacanță. Vorbim despre copiii care au mers la grădinițele estivale organizate de Salvați Copiii România. În timp ce micuți de vârsta lor s-au distrat, s-au plimbat și au profitat din plin de lunile de vara, zeci de copii s-au așezat în bancă pentru prima dată. Chiar dacă unii vor merge din toamnă la școală, nu trecusera nicio zi pe la grădiniță. Sărăcia și lipsa educației părinților riscă să îi condamne și pe ei la analfabetism. Anual rata abandonului școlar crește alarmant în România.

Marius a venit pentru prima dată la grădiniță. Nu comunică prea mult cu ceilalți, este introvertit și preferă să-i privească dintr-un colț.

Și asta pentru că nu a beneficiat de educație preșcolară. Dascălii își amintesc faptul că părinții au avut câteva încercări de a-l aduce la grădiniță, dar au renunțat. Nils recunoaște că lipsește deseori de la grădiniță, iar la cea estivală vine doar câteodată.

Conform studiilor, doar 52% dintre copiii români frecventează grădinița. Unii sunt înscriși, dar abandonează pe parcurs.

Printre copiii de la grădinița estivală sunt și micuți care frecventează învățământul preșcolar în timpul anului, dar părinții au vrut ca aceștia să aibă o ocupație și vara.

În total, în toată țara au fost deschise 37 de grădinițe estivale.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe