PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » DRUMURI DE… NOROI – VIDEO

DRUMURI DE… NOROI – VIDEO

de Andrei Oprescu
287 vizualizări

Noroi, in loc de drumuri! De asta au parte oamenii de la sate. De cand s-au nascut, cizmele de cauciuc au devenit singurul lor mod de a se putea apara de mocirla, care iti ajunge pana la genunchi. Au asteptat ca intr-un final autoritatile sa se trezeasca, sa nu mai stea cu mainile in san si sa le faca si lor drumuri. Cei mai mai multi insa asteapta si acum un astfel de miracol. MDI TV va prezinta astazi un drum comunal, care nu poate fi numit nici macar ulita de tara.

Asa arata Drumul Comunal 122, la intrarea in Pucheni. Daca in Rau Alb, drumul este practicabil, fiind amenajat de curand, cand ai trecut de granita dintre cele doua localitati, te afunzi in noroi. Asta pentru ca in timp ce unii isi fac treaba, altii stau si se uita. Cei care locuiesc in aceasta zona nu inteleg de ce sunt condamnati sa inoate prin mocirla. Putini sunt cei care au curajul sa treaca pe aici. Singura solutie pentru oameni este mersul pe jos, obligatoriu cu cizme de cauciuc. Cand ploua, se tem sa intre cu caruta, pentru ca raman impotmoliti in noroi. De autoturism nici nu poate fi vorba.

Cu asemenea drum, ai putea crede ca zona a fost abandonata demult de localnici. Dimpotriva. Sunt familii care dupa ce au trait o viata la oras, si-au cumparat aici pamant si si-au ridicat o casa. Totul pentru a duce o viata in liniste, bucurandu-se de aerul curat, de natura si de peisajul extrem de frumos. S-au trezit insa ca viata la tara vine la pachet cu drumuri nu de asfalt, ci de noroi.

Oamenii se plang ca au obosit sa mai ceara socoteala autoritatilor, care par si surde si oarbe. Nu le ramane decat sa astepte sa vina vara. Abia atunci, vor scapa de aceasta mocirla infernala. Nu insa si de nepasarea celor care ar trebui sa masuri.

 

ECHIPA: Madalina Zabava / Loredan Bourosu

 

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe