În noaptea de 20 spre 21 ianuarie a avut loc fenomenul Superluna sângerie a lupului. Fenomenul spectaculos a putut fi observat și din România, însă numai acolo unde amatorii de astronomie au avut noroc și norii s-au risipit. La Târgoviște, președintele Societății Astronomice Române de Meteori a reușit să imortalizeze mai multe momente din evoluția fenomenului.
Aceste imagini au fost surprinse la Târgoviște în dimineața zilei de 21 ianuarie. „SuperLuna sângerie a lupului”, o combinaţie între o eclipsă totală de Lună şi o SuperLună, a fost vizibil în America de Nord şi de Sud, în anumite părţi din Europa şi puţine regiuni din Asia. Fenomenul a început la ora 4:36, ora României, iar maximul s-a produs luni dimineaţă, la ora 7:12, cu aproape o oră înainte să răsară Soarele.
Din păcate, din cauza norilor şi a ceţii, eclipsa totală a putut fi văzută în foarte puţine locuri din România. La Târgoviște imagini spectaculoase au fost imortalizate chiar în zona Turnului Chindiei. Fenomenul, deși spectaculos, nu are legătură cu speculațiile apărute în privința unor stări pe care le poate cauza oamenilor ci mai degrabă culoarea roșiatică oferă date specialiștilor despre gradul de poluare al atmosferei.
„Cu cât eclipsa este mai întunecată înseamnă că în atmosferă este mai multă poluare, este un indiciu pentru cercetători. Nu există nicio legătură între acest fenomen și diverse cataclise, cutremure sau anumite stări pentru sănătatea oamenilor. Nu există absolut nicio influență. Tot ce se spune sunt doar speculații”, a declarat pentru MDITV, Valentin Grigore, președinte SARM.
Superluna sângerie a deschis seria fenomenelor astronomice spectaculoase de anul acesta. Însă unele nu vor putea fi vizibile din România.
Numele „Lună sângerie” este dat tuturor eclipselor lunare totale, având în vedere culoarea – un roşu portocaliu – pe care o căpătă satelitul natural al Terrei în momentul în care trece prin umbra Pământului. Amerindienii au fost cei care i-au spus Luna sângerie a lupului.