Noul sef al Inspectoratului de Politie al judetului Dambovita si-a inceput mandatul cu stangul. Ofiterii DGA Bucuresti au retinut inca trei agenti de politie damboviteni. Surse din cadrul anchetei ne-au declarat ca cei trei politisti si un jandarm au fost incatusati de dimineata in timpul unei actiuni. Acestia ar fi fost filati timp de doi ani dupa ce s-ar fi aflat ca se ocupa cu afaceri ilegale cu fier vechi .
Ofiterii DGA Bucuresti ar fi descins de dimineata in sediul Politiei de unde ar fi saltat trei agenti de politie si un jandarm. Acestia ar face parte dintr-o retea care se ocupa cu furtul si vanzarea de fier vechi. Au urmat apoi perchezitii la domiciliile politistilor suspectati de coruptie, iar acum , cei patru sunt audiati in Capitala. Actiunea ofiterilor DGA aduce prejudicii grave de imagine Inspectoratului de Politie din Dambovita, asta dupa ce in urma cu doua saptamani, alti doi agenti au fost arestati pentru fapte de coruptie. Ramane de vazut ce masuri se vor lua acum impotriva celor trei politisti retinuti.