Focul lui Sumedru este o eveniment unic al tradiției româneaști, vechi de sute de ani, care este păstrat cu sfințenie în mia multe zone ale țării. Înaintea sărbătorii Sfântului Dumitru, apărătorul păstorilor, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora. Bătrânii spun că anul viitor va fi unul roditor dacă că flacările se îndreaptă spre cer. Dacă focul se aplecă într-o parte ar fi semn rău.
La Ulmi, administrația locală a reînviat obiceiul anul trecut, la inițiativa edilului Bogdan Tița. Localnicii din Viișoara au participat, vineri seară, la aprinderea focului. O seară de depănat povești și amintiri pentru cei mari și de joacă pentru cei mici care au primit dulciuri din partea primăriei. Iar anul ce urmează va fi unul bun, pentru că flăcările s-au îndreptat spre cer.
FOCUL LUI SUMEDRU, TRADIȚIE PĂSTRATĂ CU SFINȚENIE LA ULMI
12