PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » FURTUNA A FĂCUT RAVAGII ÎN DÂMBOVIŢA

FURTUNA A FĂCUT RAVAGII ÎN DÂMBOVIŢA

de Andrei Oprescu
74 vizualizări

Inundaţii devastatoare în judeţul Dâmboviţa. O ploaie torenţială de doar 30 de minute, însoţită de grindină, a făcut ravagii în curţile şi grădinile oamenilor din comuna Runcu. Zeci de gospodării au fost inundate din cauza apei care s-a scurs de pe dealurile din apropiere, dar şi din cauza râului Ialomicioara care a ieşit din matca. Apa a intrat în case și în beciuri, iar oamenii spun că sunt cele mai grave inundații din ultimii ani.

RUNCU, DÂMBOVIŢA

Oamenii din comuna Runcu s-au văzut neputincioși în fața furiei naturii. Apa de ploaie a inundat aproximativ 70 de gospodării, iar în urma viiturii a rămas foarte mult mâl în curţile sătenilor.

Sătenii au devenit voluntari şi au curăţat drumurile împreună cu angajaţii primăriei, care nu mai făceau faţă situaţiei. Apa avea chiar și o jumătate de metru pe drumul principal, care este aproape de Râul Ialomicioara.


Autorităţile locale spun că cei de la mediu ar trebui să se ocupe de matca râului Ialomicioara, care este o adevărată ameninţare pentru localitate. Când se umflă acesta poate inunda trei sferturi din sat.

Pompierii au ajuns și ei la fața locului pentru a scoate apa din curțile oamenilor. Localnicii spun că acestea sunt cele mai grave inundații din ultimii ani.

GĂEŞTI, DÂMBOVIŢA

Rupere de nori a fost în mai multe localităţi dâmboviţene. Şi găeştenii au fost luaţi prin surprindere de furtună. Străzile au fost inundate, copacii rupţi de vântul puternic, iar traficul a fost paralizat câteva zeci de minute.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe