PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » GRADINA…LA BLOC

GRADINA…LA BLOC

de admin3
78 vizualizări

La oras, ca la sat! Asa s-ar descrie viata unor targovisteni, care si-au creat adevarate gradini, cu spatii verzi, flori, magazii si chiar animale, in fata blocului. Nu i-a impiedicat nimeni sa faca ceea ce au dorit, insa ceilalti vecini au ajuns sa fie deranjati de mizerie si de modul in care cei de la parter si-au facut gospodarii… ca la tara, in cartier.

Fie ca sunt gradini pline de flori, care dau o pata de culoare cartierelor, fie ca sunt adevarate focare de infectie chiar in fata blocurilor, imprejmurile cu gard facute de cetatenii de la parter pe spatiul verde nu sunt legale. De acele zone ar trebui sa beneficieze toti locatarii, mai ales daca tinem cont ca spatiile verzi sunt mici si tot mai putine, fiind „inghitite” de parcari. In microraionul patru, din municipiul Targoviste, locatarii care stau la etaj sunt foarte nemultumiti de aceste gradini insusite de vecinii lor si de modul in care Primaria Municipiului Targoviste executa lucrarile de reamenajare a cartierelor.

Unii dintre locatari si-au facut cotete, altii adevarate curti. In micro 4, in fata blocurilor, sunt garduri mai inalte decat cele de la tara, cu porti incuiate cu cheia de locatarii de la parter. Acestia spun ca se inteleg cu vecinii si au imprejmuit cu gard solid de frica hotilor.

Microraionul patru nu este cuprins in niciun proiect de reabilitare urbana, cu finantare europeana. In prezent, Primaria Municipiului Targoviste executa lucrari din bugetul local, de „curatare” a cartierelor, de garaje insalubre si imprejmuiri inestetice.

Imprejmuirea spatiului verde din fata blocului nu este legala, insa locatarii care profita de faptul ca stau la parter nu sunt sanctionati in niciun fel de autoritati si astfel beneficiaza de mai mult teren, decat platesc la taxe si impozite.

Unii dintre locatarii de la etajele superioare asteapta ca autoritatile sa gaseasca solutii pentru aceasta situatie, insa asteptarea este zadarnica.

In cartierele targovistene in care se executa lucrari in cadrul Planurilor Integrate de Dezvoltare Urbana, mai exact micro 11, micro 12, Cartierul CFR, Aleea Trandafirilor si microraionul 6, atat garajele, cat si gardurile, care imprejmuiau gospodariile oamenilor, au fost daramate, asa cum prevedea proiectul, insa in celelalte cartiere, care nu sunt cuprinse in PIDU-uri, nu lipseste nici peisajul de tara, cu gradini, curti si, de ce nu, cotete pentru animale.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe