Mai sunt doar cateva zile pana la intrarea in vigoare a noului pachet de servicii medicale, dar normele de aplicare inca nu au fost stabilite. Cu aceasta problema se confrunta medicii stomatologi care nu stiu inca modalitate de aplicare a noilor norme. Legea spune ca peste 20 de proceduri stomatologice sunt incluse in pachetul de baza care intra in vigoare la 1 iunie. Tot legea le pune, insa, dentistilor, un plafon, peste care nu vor putea trata gratuit pe nimeni.
Pachet medical in ce priveste procedurile stomatologice este asteptat cu sufletul la gura de toti romanii. Chiar si pacientii neasigurati vor beneficia de servicii fara sa plateasca in caz de urgenta. Teoretic totul pare roz, la stomatolog lucrururile stau cu totul diferit. Nimeni nu stie insa cum se va aplica legea, pentru ca normele nu au fost inca publicate.
Fiecare cabinet stomatologic va avea un plafon, peste care Casa de Asigurari nu va deconta serviciile gratuite. In tratamentul de baza vor fi incluse tratamentul cariilor, al cangrenelor si extractiile dentare. Pacientii vor beneficia odata la 10 ani de proteza acrilica, de sigilare a dintelui odata la doi ani. In plus in fiecare an vor putea merge gratuit la o consultatie de preventie in care va fi inclus controlul oncologic si igienizarea.
Statul va aloca 80 de milioane de lei serviciilor stomatologice. Asta inseamna, in medie, un plafon de aprximativ 2.000 de lei pe luna pentru fiecare cabinet aflat in contract cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Bani prea putin, spun medicii, pentru a asigura servicii pentru mai multi pacienti intr-o luna.
Valentin Popescu
Raducu Rădoi