În urmă cu câteva luni, medicii din ţară nu îi dădeau nicio şansă în lupta cu o maladie rară, însă, medicii turci au găsit remediul pentru el. Cu ajutorul oamenilor cu suflet, Alin a fost operat şi i s-a împlinit visul, să poată juca fotbal. Intervenţia chirurgicală a fost un real succes, iar medicii i-au permis lui Alin să facă mişcare. Acum are aproape 14 ani, merge la şcoală şi este membru al clubului Steaua. Alin spune că nu se lasă până nu ajunge la echipa lui de suflet, Dinamo.
Boala necrutatoare, dignosticată sub forma unei purpuri trombopenice idiopatice, adică organismul lui nu recunoaştea globulele roşii, boală care în ţară a fost tratată cu medicamente ce i-au făcut mai mult rău decât bine baiatului, a fost combătută cu o operaţie în Turcia, prin care lui Alin i s-a scos fierea. Recuperarea a fost cea mai grea pentru micul fotbalist, pentru că a fost nevoit să stea în repaos total câteva săptămâni.
Ambiţios, responsabil şi extrem de enrgic, Alin s-a recuperat destul de repede şi s-a întors pe teren, unde îi place cel mai mult. A ajuns la Clubul Steaua şi merge la Bucureşti la antrenamente de 3 ori pe săptămână, după care se grăbeşte să ajungă la şcoală, în localitatea de origine, Brezoaiele, situată la zeci de kilometri de capitală.
Visul micului fotbalist nu s-a împlinit pe deplin. Deşi joacă la un club de renume, Alin nu renunţă la ideea de a ajunge la echipa sa de suflet.
Singura problemă pe care o mai are Alin este imunitatea scăzută. Răceşte foarte repede şi atunci îi mai scad şi trombocitele, dar este ţinut sub atentă supraveghere de familie şi de medicul care l-a operat în Turcia. Face analize din două în două săptămâni şi chiar dacă este obosit, băiatul găseşte energia necesară să meargă mai departe. Este un adevărat exemplu de ambiţie, optimism şi dăruire pentru marea sa pasiune, fotbalul. Din drumul său nu a fost oprit nici măcar de boala care i-a chinuit copilăria.