PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » IMNUL, OBLIGATORIU ÎN ȘCOLI…DAR NECUNOSCUT – VIDEO

IMNUL, OBLIGATORIU ÎN ȘCOLI…DAR NECUNOSCUT – VIDEO

de admin
15 vizualizări

Se studieaza inca din clasele primare, ar putea deveni obligatorie intonarea lui la inceputul programului scolar, insa pentru unii elevi reprezinta o enigma. Imnul de stat al Romaniei, unul dintre simbolurile nationale, da mari batai de cap tinerilor. Proiectul prin care intonarea imnului Desteapta te romane este obligatorie la inceputul programului, a trecut deja de Senat. Chiar daca au trecut de clasele primare si unii sunt deja liceeni, tinerii ne-au demonstrat ca nu cunosc nici autorul si unii nici chiar versurile imnului.
Intonarea imnului naţional ar putea deveni obligatorie zilnic, la începutul programului şcolar, în învăţământul primar, în varianta prescurtată, prin grija conducătorilor unităţilor de învăţământ, potrivit unei propuneri legislative care a fost adoptată tacit de Senat. Potrivit proiectului, semnat, printre alţii, de Ecaterian Andronescu, Viorel Arcaş, Marius Bota si Alexandru Cordoş, inspectoratele şcolare teritoriale ar urma să verifice respectarea acestor prevederi şi să stabilească măsuri de sancţionare pentru conducătorii unităţilor de învăţământ unde se constată nereguli privind aplicarea acestei legi. Iniţiativa legislativă, care a trecut de Senat în forma propusă de iniţiatori, va fi dezbătută de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională. Reporterii MDITV i-au supus pe tineri la un mic test de cultura generala cu intrebari legate de imnul national, insa acesta s-a dovedit a fi un mister pentru unii.
Intr-un final si-au amintit cateva versuri, chiar daca inlocuind unele cuvinte si expresii.
Chiar daca unora le aminteste de vremurile comuniste si o vad ca pe o masura un pic exagerata, intonarea zilnica a imnului i-ar ajuta pe acesti tineri sa retina macar cateva versuri si sa nu se mai faca de ras.

Reporter: Cătălina Sandu
Imagine: Răducu Rădoi

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe