Începe procesul lui Mircea Negulescu în dosarul instrumentat de Secţia Specială. Contestatia fostului procuror fata de incheierea judecatoarei ICCJ Lucia Tatiana Rog prin care se constatase legalitatea rechizitoriului a fost respinsa miercuri de Inalta Curte. Acest dosar a fost investigat de procurorii Secției Speciale. Procurorii Secţiei Speciale au fost cei care au scos la iveală neregulile din unitatea de elită DNA Ploiești și modul abuziv în care făcea anchete procurorul Portocală. Cauza priveste dosarul fabricat de Negulescu ex-deputatului Vlad Cosma. Atât decizia de miercuri, cât și cea din noiembrie 2020 confirmă că SIIJ a emis un rechizitoriu solid. Tot miercuri, au decis magistrații Înaltei Curți ca Mircea Negulescu să plătească și 200 lei. Fostul procuror DNA Mircea Negulescu a fost trimis în judecată de Secţia specială pentru investigarea magistraților în dosarul în care este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, instigare la represiune nedreaptă, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual şi abuz în serviciu. Mircea Negulescu este acuzat că a „plăsmuit” probe, a obligat mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase și a determinat un judecător să aresteze un om nevinovat, se arată într-un comunicat al Parchetului General. Opt acuzaţii au fost formulate de procurori împotriva lui Negulescu: cercetare abuzivă– 6 infracţiuni; represiune nedreaptă– 4 infracţiuni; instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participaţiei improprii; influenţarea declaraţiilor; inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii; inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii; fals intelectual– 10 infracţiuni și abuz în serviciu – 3 infracţiuni. Alături de Mircea Negulescu, a fost deferit justiţiei şi un fost ofiţer de poliţie judiciară, pentru complicitate cu fostul procurer. Mircea Negulescu a mai fost trimis în judecată într-un alt dosar, în iulie 2019, fiind acuzat alături de fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea pentru represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă, parte vătămată în dosar fiind fostul deputat Sebastian Ghiţă.
ÎNCEPE PROCESUL LUI MIRCEA NEGULESCU
53
articolul precedent