PRIMA PAGINĂ » INVITAȚIE LA FOTBAL

INVITAȚIE LA FOTBAL

de Andrei Oprescu
8 vizualizări

Aproape 200 de târgovișteni sunt așteptați la un mini-turneu în perioada 6-9 iunie

Au început, oficial, înscrierile pentru turneul de fotbal Împreună pentru Târgoviște. Organizatorii așteaptă 24 de echipe la startul întrecerii, care se va consuma în perioada 6-9 iunie. Ideea i-a aparținut lui Andrei Plumb, fiul deputatului de Dâmbovița Rovana Plumb. Lansarea proiectului s-a făcut miercuri seară, la un hotel din centrul orașului, în prezența jurnaliștilor dâmbovițeni.

Dacă se vor ocupa toate locurile, echipele vor fi împărțite în opt grupe de câte trei. Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în optimi.

Organizatorii au pregătit premii consistente pentru echipele fruntașe. Marele premiu constă într-o excursie de 3 zile la Istanbul, pentru fotbaliștii care vor câștiga turneul, dar și pentru însoțitoarele lor. Cheltuielile care țin exclusiv de organizarea competiției se cifrează la 100 de milioane de lei vechi.

Ionut Marin/Loredan Bourosu

 

http://www.youtube.com/watch?v=dfuuwl2niMM

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe