PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » LECŢIE DESCHISĂ PENTRU CULTIVATORII DE TOMATE

LECŢIE DESCHISĂ PENTRU CULTIVATORII DE TOMATE

de Andrei Oprescu
9 vizualizări

Reprezentanţii APIA s-au întâlnit cu agricultorii din Băleni, în cadrul primăriei, pentru a le prezenta un nou program, demarat de Ministerul Agriculturii. 3000 de euro pe an pot primi cultivatorii de tomate, daca producţia de roşii este bogată, dar şi naturală. Ţăranii s-au arătat încântaţi de astfel de întâlniri, pentru că doar aşa pot afla ce paşi trebuie să urmeze pentru a beneficia de sprijinul statului. Cei mai mulţi au spus că vor accesa acest program, pentru că în agricultură orice ban este binevenit.

Ajutorul de minimis se acordă anual, în limita a 15 000 de euro, conform ultimilor trei ani fiscali. Tomatele protejate, cultivate pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi trebuie să fie roditoare, mai exact să dea o producţie de două tone/an. Pentru accesarea acestui program, agricultorii trebuie să respecte patru condiţii de eligibilitate foarte importante.

De asemenea, persoanele fizice trebuie să prezinte certificatul de producător şi carnetul de comercializare pentru valorificarea producţiei. Pentru accesarea acestui program este nevoie şi de puţină birocraţie.

Agricultorii sunt mulţumiţi că, în sfârşit, cineva le explică ce au de făcut pentru accesarea fondurilor de la stat. Sunt hotărâţi să obţină sprijinul de la stat, mai ales că nu este impusă nicio limită de vârstă.

Domnul Constantinescu cultivă tomate de aproximativ 20 de ani şi spune că niciodată această cultură nu a fost subvenţionată de stat.

Dosarele trebuie depuse până la data de 27 decembrie, iar agricultorii trebuie să ţină cont de faptul că suprafaţa de pământ pe care o deţin nu trebuie să fie divizată pentru accesarea banilor oferiţi de Ministerul Agriculturii.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe