PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » LICITAŢIILE CU DEDICAŢIE…COSTĂ!

LICITAŢIILE CU DEDICAŢIE…COSTĂ!

de Mditv
13 vizualizări

O nouă greşeală la Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa, de această dată pe mulţi bani! 4 milioane de euro a cerut Uniunea Europeană, ca şi corecţie financiară, pentru clauzele restrictive de participare la licitaţie, pe care Compania, afundată în ilegalităţi, le-a introdus în contract.

Licitaţiile cu dedicaţie costă mai mult decât îşi bagă în buzunare cei care gestionează proiectele finanţate de Uniunea Europeană pentru lucrările la reţeaua de apă şi canalizare. În urmă cu cinci ani, reprezentanţii Companiei de Apă s-au gândit că dacă introduc clauze restrictive în procesul de licitaţie, vor avea posibilitatea să contracteze firmele preferate, în spatele cărora se aflau interese personale. Zis şi făcut, dar nimeni nu s-a gândit că aceste mânării pot fi descoperite la un moment dat. Acum Compania este obligată să plătească 4 milioane de euro, iar conducerea actuală se scuză, spunând că vinovaţi sunt cei dinainte.

Reprezentanţii Companiei de Apă neagă faptul că licitaţiile au fost făcute cu dedicaţie şi spun că vor contesta această speţă de clauză abuzivă, aşa cum au mai făcut de două ori până acum, în situaţii similare. Banii primiţi de la UE au fost cheltuiţi în integralitatea lor. Corecţia va fi plătită din banii contribuabililor, pe cârca cărora Compania de Apă îşi bate joc şi de infrastructură şi de bunăstarea cetăţenilor, a căror sănătate a fost pusă în pericol de nenumărate ori, din cauza apei infestate.

Cu speranţe şi explicaţii bâlbâite nu se poate acoperi o creanţă de 4 milioane de euro. Probabil că suma va fi plătită din banii alocaţi lucrărilor la reţeaua de apă şi canalizare. Cine răspunde pentru aceste erori, plătite din banii contribuabililor?

MIHAELA CIOBĂNOIU

CIPRIAN RUSA

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe