PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » MAMĂ ŞI FIU, MORŢI ÎN PROPRIA LOCUINŢĂ

MAMĂ ŞI FIU, MORŢI ÎN PROPRIA LOCUINŢĂ

de Mditv
1 vizualizări

Tragedie la Ploieşti unde o mamă şi fiul ei au fost găsiti decedaţi în locuinţă, iar primele date ale anchetatorilor arată că moartea lor a survenit cu mai mult timp în urmă. Pompierii au spart uşa apartamentului după ce vecinii au sunat la Serviciul Unic de Urgenţă 112. Aceştia au găsit cele două trupuri fără suflare şi chiar în putrefacţie.

Reprezentanţii Distrigaz au verificat blocul în care a avut loc incidentul, iar varianta unei intoxicaţii cu monoxid de carbon a fost exclusă de specialişti. Astfel, moartea celor doi este considerată suspectă. Bătrâna avea 83 de ani, iar fiul ei 50. Vecinii spun că bărbatul era prezent zilnic la carciumă, dar de ceva timp nici el şi nici mama sa nu au mai fost văzuţi şi nu au mai deschis uşa nimănui. Tocmai de aceea vecinii au intrat în panică.

Politiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Oamenii legii aşteaptă acum rezultatele necropsiei efectuate la Serviciul de Medicină Legală din Ploieşti, pentru a stabili cauzele morţii celor doi.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe