PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » MUNCĂ ÎN FOLOSUL PRIMARULUI

MUNCĂ ÎN FOLOSUL PRIMARULUI

de Andrei Oprescu
23 vizualizări

Abuz de putere din partea primarului în comuna dâmbovițeană Brezoaele! Un cetățean acuză că pentru a-și primi ajutorul social era nevoit să muncească nu în folosul comunității ci în ograda primarului. Bărbatul spune că era pus la muncă în grădină și dacă nu era de acord cu acest lucru, primarul îl amenința că nu își va mai primi ajutorul social.Ioniță Mihai, locuitor al comunei Brezoaele din județul Dâmbovița spune că primarul profită de funcția în care se află pentru a-și rezolva treburile gospodărești. Omul povestește că, pentru a i se acorda ajutorul social, era chemat să muncească în grădina primarului, deși legea spune că trebuie să muncească în folosul comunității.Mai mult decât atât omul spune că primarul i-a acuzat copilul de 12 ani că i-ar fi sustras bunuri din locuință și a luat fetița la secție pentru interogatoriu, fără ca părinții să fie anunțați. Copila s-a speriat foarte tare și s-a întors plângând acasă, fără să înțeleagă de ce a fost dusă la poliție.Bărbatul spune că nu i se pare normal comportamentul primarului și cere să se facă dreptate. Omul declară că Tudorache Nicolae a uitat că se află în funcție datorită cetățenilor și este în slujba acestora pentru binele lor și pentru dezvoltarea comunei Brezoaele. Bărbatul acuză primarul că a uitat de binele comunei și se ocupă doar de propriile interese.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe