În urmă cu şapte ani, o familie din judeţul Dâmboviţa a suferit o adevarată tragedie, iar urmele coşmarului se resimt şi în prezent. Se aflau în curtea unui comerciant ambulant de combustibil şi, din senin, au explodat 400 de litri de carburant. O fetiţă de doar 3 ani şi tatăl ei au suferit arsuri grave pe tot corpul. Fetiţa a fost operată de mai multe ori, însă cicatricile rezultate în urma intervenţiilor chirurgicale au lăsat urme mai adânci pe corpul Mariei, decât suflul deflagraţiei. Acum, mama sa se chinuie să-i dea fetei şansa la o viaţă normală.
DRACEA IONELA ANA-MARIA
EUR: RO66BTRLEURCRT0376295101
RON: RO19BTRLRONCRT0376295101
Deflagraţia s-a produs în comuna Dărmăneşti în anul 2007. Ionela a rămas în maşină, în timp ce soţul său a coborât cu fetiţa să cumpere gazolină, O bubuitură puternică i-a atras atenţia femeii şi când a coborât din maşină şi-a văzut soţul şi copilul în flăcări. A luat fetiţa în braţe şi a încercat să o salveze. Au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, unde s-au lovit de ironia medicilor.
Fetiţa avea arsuri de gradul II şi arsuri de gradul III pe mai mult de 50% din suprafaţa corpului. Avea doar 3 ani şi jumătate, iar medicii nu i-au dat nici 30% şase de supravieţuire.
Au urmat doi ani de recuperări şi nenumărate operaţii, dar pielea fetiţei arată la fel de rău. Maria este în creştere, iar în zonele cu arsuri pielea o ţine foarte tare.
Mama Mariei se chinuie să-i redea fetiţei şansa la o viaţă normală. Are susţinerea tatălui, deşi dupa tragedia de acum şapte ani au divorţat. Este indignată de modul în care medicii români au intervenit chirurgical, micuţa avţnd urme tot mai adânci ale nepăsării.
Pentru a nu suferi din cauza răutăţilor celor din jur, Maria s-a refugiat în desen. Spune că îi place foarte mult. Salvarea fetiţei ar putea veni de la un medic turc, care a garantat că Maria îşi va recăpăta frumuseţea. Pentru a ajunge în Turcia, însă, este nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet. Este nevoie de 20 000 de euro doar pentru a îndrepta ce au stricat medicii români.
În toţi aceşti ani în care a stat prin spitale, Maria şi-a dat seama că i-ar plăcea să devină medic pediatru. Este fascinată de aparatura medicală şi spune că şi-ar dori să ajute alţi copii care trec prin situaţii dificile, aşa cum i s-a întâmplat şi ei. Cei care vor să o ajute pe Maria să le arate tuturor cât este de frumoasă şi să-şi împlinească planurile de viitor o pot face donând în conturile deschise pe numele mamei. Întregul incident cu explozia a fost muşamalizat la acea vreme, însă urmele deflagraţiei nu pot fi şterse de pe urmele copilei decât cu ajutorul nostru, în Turcia.