Acasa StiriDAMBOVITA NEMULŢUMIŢI DE LEGEA SALARIZĂRII

NEMULŢUMIŢI DE LEGEA SALARIZĂRII

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 29 vizualizari 1 minute timp estimat

Legea salarizarii unice a dat peste cap administratia publica! Sindicatele sunt nemultumite de actuala forma a legii salarizarii si cer guvernului ca aceasta sa fie modificata motivand ca legea nu poate fi promulgata in forma actuala. Sindicatele din administratia locala,grefierii, angajatii Garzii de mediu si cei de la Agentia pentru protectia mediului din toata tara au intrerupt munca si au declansat greva.Funcţionarii publici din administraţia locală sunt nemulţumiţi de faptul că, prin noua lege a salarizării unitare, veniturile funcţionarilor publici din primării şi consilii judeţene nu vor mai fi stabilite prin lege, ci prin decizie a Consiliului Local. Reprezentanţii sindcatelor spun că, astfel, salariile funcţionarilor din administraţia locală vor depinde de cât de obedienţi vor fi faţă de primar sau de consilierii locali.S-au alăturat protestului şi angajaţii Gărzii de Mediu ,ai Agenţiei de Protecţie a Mediului şi cei ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului aceştia fiind nemulţumiţi de salariile actuale şi de proiectul legii salarizării. Şi grefierii au luat parte la protest exprimându-şi nemulţumirea printr-o grevă spontană.Protestatarii susţin că dacă reprezentanţii guvernului nu vor ajunge la o înţelehgere cu liderii sindicali iar legea salarizării nu va fi modifircată vor ajunge la greva generală.

 

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies