Protestului medicilor din Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte s-au alăturat şi medicii de familie. Nemultumiţi de sistemul de sănătate , aceştia au ieşit în faţa pacienţilor purtând banderole albastre pe mână. Cadrele medicale spun că sunt puse în faţa unui contract, care va duce, în următorii ani, la închiderea cabinetelor medicilor de familie din Romania. În plus sustin că sistemul informatic este o frâna serioasă, care limitează calitatea actului medical, prin funcţionarea sa deficitară.
Lună de lună, pacienţii care ajung la medic au de suferit de pe urma sistemului informatizat care dă rateuri. De cele mai multe ori, bătrânii bolnavi, trebuie să stea ore în şir la cozi pentru a intra în cabinetele medicilor pentru consultaţii sau eliberarea de reţe lunare şi nu numai.
Problema a fost semnalată Casei de Asigurări de Sănătate de nenumărate ori şi degeaba.
La nemulţumirea legată de sistemul informatizat se adaugă cele legate de contractual cadru 2016-2017 despre care medicii de familie spun că a fost semnat şi adoptat de CNAS și Ministerul Sănătăţii, fără a se ține cont de propunerile făcute de reprezentantii medicilor de familie, având în vedere rolul acestora de a -și negocia propriul contract-cadru care stă la baza activității lor.
Potrivit Casei de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa până în acest moment medicii de familie din judeţ nu au depus documente informative cu privire la nemulţumirile care au generat protestul medicilor. În plus, directorul CJAS afirmă că de două săptămâni a fost remediată şi problema sistemului informatizat, care nu a mai dat erori.
Asemeni medicilor din spitale şi medicii de familie vor fi în grevă japoneză până până la începutul săptămânii viitoare.
CORINA ENACHE
CLAUDIU ANDREI