PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » NINSORI ȘI VIJELIE LA MUNTE

NINSORI ȘI VIJELIE LA MUNTE

de Mditv
4 vizualizări

Peisaj hibernal pe crestele montane. Codul galben de vreme rece s-a adeverit și pe Valea Prahovei. În Munţii Bucegi, la peste 2.000 de metri, ninsoarea și chiciura și-au făcut simțite prezența. Din cauza temperaturilor scăzute , pe timpul nopții, în Masivul Bucegi a nins, la altitudini de peste 1.800 de metri, iar vântul a suflat cu putere.

În zona Babele – Vârful Omu’, temperatura a scăzut, sub limita de 0 grade Celsius, ceea ce a făcut ca ploaia căzută să se transforme treptat în ninsoare. Stratul de zăpada care s-a depus pe crestele munților măsoară câțiva centimetri,iar turiștii se mai pot bucura de peisajele hibernale aflate doar pe crestele munților, la peste 2.000 de metri altitudine.

Salvatorii montani îi sfătuiesc pe turiști să vină la munte bine echipați și să evite traseele de abrupt în această perioadă. Ei le transmit montaniarzilor să aibă asupra lor medicamente și apă, lanterne și telefoane mobile și confirmă că în acest moment în zona prahoveană a Bucegilor nu există situații de dificultate sau incidente în care să fie implicați turiști. În continuare meteorologii au păstrat informarea de vreme rea. Temporar vântul va avea intensificări iar vitezele la rafală vor atinge 65…70 km/h. Temperaturile minime vor fi negative local în Transilvania şi pe arii restrânse în Moldova, nordul Olteniei şi al Munteniei, unde se va produce brumă.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe