BĂLENI, DÂMBOVIŢA
În comuna dâmboviţeană Băleni se lucrează la infrastructură până la instalarea anotimpului geros. De cateva zile au fost demarate lucrările de asfaltare în zona Taraş, o zonă intens circulată de bălenari către solarii. După ani de aşteptare, acest drum va fi, în sfârşit, reabilitat, spre bucuria tuturor celor care o tranzitează, în special a celor care locuiesc în zonă.
După o licitaţie de trei luni, au fost demarate lucrările de asfaltare în zona Taraş. Acest tronson de drum este foarte important atât pentru localnicii care au gospodăriile de-a lungul lui, cât şi pentru cei care merg către solarii în Băcani.
Localnicii nu credeau că vor apuca să vadă asfalt în zonă. Spun că tranzitarea acestui drum a fost mereu un chin, mai ales atunci când plouă.
Chiar dacă lucrările au început în apropierea sezonului geros, autorităţile locale speră să termine la timp lucrările.
Valoarea totală a proiectului este de 170 000 de lei. Dacă nu vor putea fi finalizate până la instalarea anotimpului geros, lucrările vor fi continuate în primăvară.