O nouă unitate de învățământ preșcolar a fost inaugurată astăzi, 24 martie 2022, în comuna Corbii Mari. Este vorba despre grădinița cu program scurt din satul Corbii Mari, unde își vor desfășura activitatea 3 grupe de copii.
Construcția are parter și un etaj și, în curând, cei 55 de preșcolari vor beneficia de cele mai bune condiții datorită dotărilor acestui nou spațiu educațional.
Investiția are valoarea totală de 2.051.091,12 lei și a fost realizată din fonduri alocate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Tot de astăzi, locuitorii comunei Corbii Mari vor beneficia și de servicii medicale de calitate, datorită finalizării noului centru medical din localitate, a cărui realizare a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.
Valoarea totală a obiectivului de investiții denumit „Construire unitate sanitară în comuna Corbii Mari” este de 3.245.221,50 lei, din care 3.007.016,35 lei provin de la bugetul de stat, iar 238.205,15 lei -de la bugetulconsiliului local.
Centrul medical are două cabinete pentru medicii de familie, cabinet stomatologic, cabinet radiologie, un laborator de prelevare analize, un cabinet de ginecologie și un cabinet de cardiologie.
Centrul, care este dotat cu echipamente medicale moderne, în care își vor desfășura activitatea cadre medicale bine pregătite, va oferi asistență sanitară tuturor celor 8.000 de locuitori ai comunei.
Ionuț Bănică, primarul comunei Corbii Mari: „Vă mulțumesc pentru că sunteți prezenți la inaugurarea acestui obiectiv din comuna Corbii Mari! Este vorba despre o grădiniță cu trei grupe de copii. Investiția este finanțată prin AFIR, fonduri europene. Valoarea investiției este de 2 milioane de lei, din care contribuția primăriei a fost de aproximativ 500.000 de lei. Este o clădire nouă, care corespunde standardelor europene. În această grădiniță învață 55 preșcolari. Am ținut să finalizăm această investiție și iată că am ajuns la bun sfârșit, deși am avut și câteva piedici (…) Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor prezenți, dar și cadrelor didactice, care au înțeles această întârziere a inaugurării. Cel mai mult a contat că am avut un constructor serios, din Dâmbovița, și aș vrea să îl felicit, deoarece el este astăzi alături de noi: îi mulțumesc că a dus la bun sfârșit această construcție și că ea a ieșit așa cum trebuie.”