Copiii cu autism primesc un cadou de la autoritati de ziua lor. Din 1 iunie, in premiera in Romania, ei vor beneficia de anumite servicii psihologice gratuite. Este o mare victorie pentru familiile minorilor cu autism. De multi ani acestia duc o lupta continua cu sistemul din tara noastra, pentru ca micutii lor sa beneficieze de o diagnosticare corecta si de tratament accesibil. Autism nu inseamna retard. Copiii care sufera de tulburari din spectrul autist se pot recupera, daca terapia este inceputa la varste mici.
In ultimii ani a crescut alarmant numarul copiilor cu autism, spun specialistii din domeniul asistentei sociale. Numai in judetul Dambovita, in evidentele Directiei Generale de Asistenta Sociala sunt inregistrati 170 de copii cu autism. Sansa lor la o viata normala este sa inceapa o terapie la varste cat mai mici. Din pacate, in ultimii ani, parintii acestor minori au fost nevoiti sa lupte cu sistemul pentru ei. Dupa ce anul trecut, a fost modificata legislatia, cand implinesc 18 ani nu mai sunt incadrati ca persoane cu retard, ci cu autism, acum au mai obtinut o victorie. Din luna iunie, copiii cu autism vor beneficia in premiera in Romania de servicii psihologice decontate de Casa de Nationala de Asigurari de Sanatate.
Pentru ca terapiile pentru copiii care sufera de autism sunt costisitoare, in Dambovita a fost infiintat in urma cu un an si jumatate primul centru de recuperare pentru copiii cu dizabilitati, de catre Fundatia Sera si DGASPC Dambovita. 60 de minori primesc la centrul din Targoviste servicii de hidro-kinetoterapie, consiliere psihologica pentru ei si familie, terapie ocupationala si logopedie, totul gratuit. Jumatate dintre copiii care vin la centru sufera de autism. O data la trei luni, copiii sunt reevaluati. Pentru cei mai multi insa recuperarea este de durata. In aceste cazuri, perioada in care pot primi tratament la centru a fost prelungita. Pe lista de asteptare se afla deja 40 de copii.
Pentru ca toti copiii sa beneficieze de aceste servicii gratuite, autoritatile vor sa construiasca in Targoviste un centru numai pentru minorii cu autism.
Mădălina Zăbavă
Ciprian Rusa, Răducu Rădoi
https://www.youtube.com/watch?v=aLXVw4Yw-eM