PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » OAMENII STRĂZII, ÎN LUPTA CU GERUL

OAMENII STRĂZII, ÎN LUPTA CU GERUL

de Andrei Oprescu
35 vizualizări

Temperaturile resimţite de corpul uman noaptea trecută au fost şi de -20 de grade Celsius, din cauza vântului puternic. Astfel că, oamenii străzii erau ţintă sigură a gerului. Autorităţile au încercat să le ofere un mic ajutor şi să-i ducă în centrele sociale, dar cei mai mulţi refuză să petreacă noaptea printre semenii lor. Pe străzile târgoviştene hoinarea un bărbat din Satu Mare, care abia a acceptat să meargă la adăpost. Un altul a fugit din centru la 10 minute dupa ce a fost duş de poliţiştii locali.

Prin ghene, subsoluri, în fostele puncte termice sau chiar pe sub balcoanele blocurilor îşi fac loc persoanele fără adăpost pe timp de noapte. Pentru că nu au un acoperiş deasupra capului, nu mai au frică de nimic, nici măcar de gerul care ar putea să le aducă moartea. Unul dintre cei care dom pe străzile din municipiul Târgovişte este din Satu Mare. A ajuns în fosta cetate de scaun a Ţării Româneşti în cautarea unui loc de muncă, dar eşecul l-a lăsat în voia sorţii, sub cerul liber.

Autorităţile au avut de furcă în a-i convinge pe oamenii străzii să meragă la adăpost. Majoritatea refuză orice formă de ajutor.

În total, 11 persoane fără adăpost au fost strânse de pe străzi şi duse în adăposturi încălzite. Cei mai mulți dormeau sub cerul liber, doar cu o pătură peste ei.

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe