Un pădurar din judeţul Dâmboviţa a fost bătut chiar cu un lemn tăiat din pădure de doi barbaţi, care, culmea, sunt şi consăteni cu el. Cei doi indivizi, tata şi fiu, au fost prinşi cu căruţele pline cu lemne furate şi nu doar că i-au jignit şi i-au înjurat pe reprezentanţii Direcţiei Silvice din zona Ilfoveni, ci au sărit şi la bătaie. Hoţii de lemne s-au potolit abia după ce unul dintre pădurari a tras un foc de avertisment.
Pădurarul a primit informaţia că cei doi s-au îndreptat cu căruţele spre pădure printr-un apel telefonic. Nu era în zonă, așa că l-a sunat pe colegul său de canton să verifice şi pe şeful de district, care era în control. Ulterior, a ajuns şi pădurarul la punctul care i-a fost semnalat că este în vizorul hoţilor de lemne şi cei trei au plecat pe urmele lor.
Şeful de district a fost cel care a intrat în vorbă cu ei, s-a prezentat şi le-a cerut actele de identificare a materialului lemnos, moment în care cei doi bărbaţi, tată şi fiu, din satul Cazaci, au devenit recalcitranţi.
Bâta a fost improvizată dintr-un lemn luat chiar din căruţa cu arbori tăiaţi din pădure.
Încăierarea a luat sfârşit abia când celălalt pădurar a tras în aer un foc de avertisment. Atunci hoţii agresori s-au potolit şi în scurt timp a ajuns şi poliţia la faţa locului. Pădurarul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.
Înainte cu doar câteva zile de acest incident, cei doi hoţi au mai scos două căruţe de lemne din pădure, de care au scăpat rapid. Când au fost depistaţi de autorităţi deja vânduseră lemnele tăiate ilegal.