Padurea nepazita este tinta preferata de hotii de lemne si, mai nou, se fura alaturi de padurari! In padurea de la Priseaca, judetul Dambovita, jandarmii au surprins un padurar in timp ce scotea lemne din padure cu un tractor. Bustenii au fost taiati cu drujbele de mai multe persoane, iar padurarul a incercat sa se apere, spunand ca le-a gasit intamplator si a vrut sa le puna la loc sigur pentru ca hotii sa nu isi duca fapta pana la capat.
9 busteni erau taiati si urmau a fi scosi din padurea de la Priseaca. Jandarmii l-au gasit la fata locului doar pe padurar in timp ce tragea lemnele cu tractorul din dotare, alaturi de un ajutor. Dupa ce a fost prins in flagrant, padurarul s-a cam balbait la explicatii, insa nu a recunoscut ca este implicat in furtul de lemne.
Si ajutorul padurarului a ramas la fata locului, insa nu a fost lasat sa faca vreo declaratie.
Seful Ocolului Silvic a venit imediat la fata locului, insa, la vederea jurnalistilor a spus ca nu stie ce s-a intamplat, ca este in concediu si a trecut intamplator prin zona. La vederea jandarmilor si-a dat seama ca ceva nu este in regula. Stia doar ca suprafata de aproximativ 250 ha este proprietate privata nepazita.
Furtul de lemne din zona persista de zeci de ani.
Jandarmii au actionat in zona dupa ce situatia a fost semnalata printr-un apel anonim.
Reprezentantii Directiei Silvice Dambovita spun ca padurarul trebuia sa raporteze imediat gasirea stejarilor taiati, inainte de a incerca sa ii scoata din padure. Ramane de vazut cine se face vinovat de taierea arborilor si care este gradul de implicare a padurarului in furtul de lemne.