“Există viață după moțiune! Nu am semnat Moțiunea de Cenzură. Asta nu înseamnă că nu-mi voi face datoria față de partidul din care fac parte, deși nu ard de nerăbdare să-mi dau un nemeritat vot de blam, ca o umilință publică. Trebuie să ieșim însă dintr-o criză absurdă, care ne-a făcut mult rău, atât PSD, ca partid, cât și cetățenilor. Cetățeni cărora le suntem datori scuzele noastre. Partidul, aflat pe muchie de cuțit, după ce a câștigat meritat alegerile parlamentare, are nevoie de o șansă de a se reabilita în fața românilor, continuând aplicarea programului de guvernare, după o analiză serioasă și profesionistă a cauzelor și consecințelor acestei crize. Personificarea politicii, înțeleasă ca un câmp de război, în care celălalt trebuie distrus cu orice preț, ignorarea statutului și a organismelor de conducere colectivă, voluntarismul, deciziile arbitrare, dezideologizarea extremă a discursului politic, toate astea ne-au adus unde suntem acum. Cultura dominantă în PSD este una a confruntării, a excluderii, nu una a solidarității, căutării consensului, a dialogului și cooperării. Acestea nu sunt valori politice și morale, nu au nimic în comun cu valorile stângii. Am făcut din apărarea identității naționale o valoare. Cum apărăm această valoare? Aducând atingere imaginii țării în lume, punând-o într-o situație delicată, alimentând ideea că suntem o națiune care nu se poate guverna singură? PSD trebuie să rămână un partid de stânga. Drumul pe care a apucat nu duce nicăieri: nici la stânga, nici la dreapta, nici la centru. Nu putem fi un simplu partid al puterii, trambulină pentru niște lideri. Nu înțeleg de ce ne închidem, devenim exclusiviști, când avem nevoie de deschidere către societate, către toate categoriile sociale. Așa credem că vom putea aduce alături de noi tineri și intelectuali, în lumea dominată de deschidere, dialog și comunicare? Deciziile, nici cele din partid, nici cele guvernamentale, nici cele parlamentare, nu pot fi luate decât transparent. Nimeni nu deține adevărul absolut. În guvernare nu există baghete magice. Generând artificial crize, dovedim dispreț față de cetățeni, nu respect, și aducem atingere intereselor lor și demnității naționale. Asta se așteaptă de la noi? Sunt un om responsabil. Înțeleg să mă port cu demnitate, oricare ar fi consecințele deciziilor luate de partid. Mi-am făcut datoria și ca parlamentar, și ca ministru, și ca membru de partid. Am respectat munca celorlalți și cer să-mi fie respectată munca. Cer să fiu ascultat, când este vorba de așa-zisele bilanțuri de etapă. Nu cred că este cineva, în PSD sau în guvern, care să poată spune că totul este perfect în munca lui. Dar nici nu putem să folosim tot felul de pretexte pentru a-i elimina pe unii, din motive care țin de ”nesupunerea” față de lider. Ceea ce trebuie să ne îngrijoreze este ce va fi după votul pentru Moțiunea de Cenzură. Depinde ce vrem cu adevărat: participăm toți la reconstrucția încrederii în partid, sau vor fi oameni care vor profita de criză pentru a lansa proiecte politice personale, lipsite de orizont, cum s-a mai întâmplat? Este misiunea liderului PSD să găsească un consens privitor la viitorul partidului, să netezească asperitățile. Cred că toți cei din PSD vrem să mergem mai departe împreună. Avem nevoie de toți membrii și simpatizanții noștri. Avem nevoie de expertiza și de gândirea foștilor președinți ai partidului, a celor care au fost membri ai guvernului și prim miniștri. Ei nu sunt un balast pentru partid. Ei sunt garanția continuității și continuei adaptări a PSD la realități în rapidă schimbare. Criza aceasta este o lecție pentru aceia care cred că partidul este doar o unealtă a intereselor lor. După Moțiune avem multe de explicat, multe de decis, multe de schimbat. Trebuie să facem asta, dacă vrem să avem un viitor.” a postat IonuțVulpescu pe Facebook.
Cele mai recente articole
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
IONUȚ VULPESCU, MINISTRUL CULTURII: “NU AM SEMNAT MOȚIUNEA DE CENZURĂ”!
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 4 minute timp estimat -
ArgesBREAKING NEWS
ACCIDENT GRAV! DOUĂ MAȘINI AU LUAT FOC DUPĂ CE S-AU CIOCNIT VIOLENT! VIDEO!
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatUn accident grav s-a petrecut, marți noapte, pe drumul național 7C, în județul Argeș! Două mașini s-au ciocnit violent. Teribilul accident s-a petrecut în localitatea argeșeană Merișani. Imediat după impactul violent, un autoturism a luat foc, iar flăcările s-au extins rapid și la cealaltă mașină implicată în accident. Pompierii au intervenit promt și au stins incendiul. În urma evenimentului rutier patru persoane au fost rănite și transportate cu ambulanțele la Spitalul de urgență Pitești. Din cauza accidentului, traficul a fost blocat zeci de minute. Poliția a deschis o anchetă pentru a afla cauzele producerii evenimentului rutier. SURSA VIDEO : SURSATA.RO
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
DESCINDERI CU MASCAȚI, LA TITU! ALȚI PATRU SCANDALAGII DIN TITU TÂRG AU FOST ÎNCĂTUȘAȚI! – VIDEO!
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatPolițiștii din Titu, însoțiți de trupele speciale ale Poliției au …
-
DAMBOVITA
NEVOIA DE SÂNGE RĂMÂNE O PROBLEMĂ STRINGENTĂ
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 2 minute timp estimatPUCIOASA, DÂMBOVIŢA Nevoia de sânge rămâne o problemă stringentă în …
-
DENTAȘ A PIERDUT DRASTIC CU PETROLUL, IAR VOINȚA A CÂȘTIGAT …
-
CHINDIA REIA MIERCURI PREGĂTIRILE, LA BAZA PROPRIE, CEL MAI PROBABIL …
-
Prahova
UZINA DIN PLOPENI- DE LA GLORIE, LA DECĂDERE
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 3 minute timp estimatUn oraș mort! Nu o spunem noi ci o afirmă …
-
DAMBOVITA
AJUTOR FINANCIAR DE LA CAR ÎNVĂŢĂMÂNT
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatSuntem în plin sezon estival, iar în această perioadă cheltuielile …
-
DAMBOVITA
COZI INTERMINABILE LA PAŞAPOARTE
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatStau la coada mai ceva ca pe vremea lui nea …
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
SFÂNTA PARASCHEVA PLÂNGE, LA TÂRGOVIŞTE! VIDEO!
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatIcoana Sfintei Parascheva a început să plângă, în Biserica Târgului, situată în centrul istoric al municipiului Târgovişte. De două zile Cuvioasa lăcrimează, iar creştinii ortodocşi se roagă continuu la icoana, pe care o consideră făcătoare de minuni. Sute de enoriasi au trecut pragul Bisericii, anunţându-se între ei prin intermediul telefoanelor mobile de minunea de la Târgovişte. Icoana Cuvioasei Parascheva a început să lăcrimeze încă de luni, de la orele prânzului. O creştină se ruga pentru sănătate înainte să meargă la operaţie şi a observat lacrimile de pe chipul Cuvioasei. Feţele bisericeşti spun că Sfânta Parascheva a fost româncă de-a noastră, din Sudul Dunării, care a trăit aici pe vremea Imperiului Bulgar şi că este posibil ca moaştele Cuvioasei să fi fost ţinute în trecut chiar în Biserica Târgului, al cărei hram secundar este al Sfintei Parascheva. De această dată este posibil că Sfânta Parascheva să plângă din cauză că Biserica se va închide pentru renovare. Biserica Târgului este deschisă în aceste zile pentru creştini, de dimineaţa până seara. Enoriaşii se roagă la icoana Sfintei Parscheva, aprind lumânări şi dau Liturghie, aşteptând ca Sfânta parascheva să facă minuni pentru ei.