Autor: Oprescu Andrei0 comentarii24 vizualizari1 minute timp estimat
24
Deși luna martie se apropie de final, iar primăvara s-a instalat deja, pe pârtiile de la altitudine încă mai este zăpadă din belșug. Ba chiar de marți seara s-a mai așternut un strat după ninsoarea care a pus stăpânire pe crestele înalte. La Sinaia a fost distracție pe pârtie în cadrul concursului de schi devenit deja tradiție. Aceasta a fost atmosfera pe pârtiile din Sinaia în ultimele zile. Localnicii și turiștii s-au bucurat de zăpadă și trasee perfecte. La competiția Sinaia pe pârtie participarea a fost la fel de mare ca și anii trecuți. S-a concurat pe grupe de vârstă. De la cel mai tânăr participant în vârstă de 6 ani, până la veteranul competiției care are 85 de ani . Evenimentul ajuns la ediția cu numărul 14 și a avut 230 de participanți. Dacă pe domeniile schiabile de joasă altitudine de pe Valea Prahovei stratul de omăt s-a subţiat considerabil, la peste 2.000 de metri altitudine zăpada măsoară aproape un metru şi este perfectă în continuare pentru practicarea sporturilor de iarnă, mai ales că zilele acestea vremea se va menține rece, iar ANM a emis și cod galben de vânt și precipitații.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți.AcceptaMai multe