Pasiunea i-a adus sfârșitul unui pensionar. Bărbatul de 72 de ani din Codlea – Braşov, pasionat de motociclete, a fost victima unui accident pe serpentinele din Pasul Bran. Pe DN 73 Pitești – Brașov, în comuna Dragoslavele din Argeș, omul a evitat o vacă şi a intrat cu motocicleta pe care o conducea în parapetul din beton. A fost resuscitat zeci de minute, dar nu a mai putut fi salvat.
Bătrânul conducea o motocicletă şi se îndrepta spre Braşov, împreună cu un amic, aflat pe alta motocicletă. Cei doi se întorceau de la Câmpulung şi se aflau într-o zonă cu multe curbe. La un moment dat, în faţa lor a apărut o vacă. Bărbatul a vrut să evite animalul, însă l-a acroşat, i-a rupt un picior și a fost proiectat în parapetul din beton de pe marginea şoselei. Impactul a fost devastator pentru bărbat. Acesta s-a izbit cu capul atât de rău încât a rămas inconştient. Au fost chemaţi poliţişti şi două echipaje medicale. Era în stop cardio-respirator. A fost resuscitat timp de 45 de minute, în speranţa că va putea fi readus la viaţă, după care a fost declarat decedat. Polițiștii îl caută acum pe proprietarul care și-a lăsat animalul liber de drumul național.