După ei potopul! Weekendul trecut vremea frumoasă şi sărbătoarea Sfântului Dumitru au scos dâmboviţenii din case. Zonele special amenajate pentru picnic din apropierea Târgoviștei au fost invadate de fum de grătare, dar în urma petrecaretilor au rămas, ca de obicei, munţi de gunoaie.
Vremea bună și sărbătoarea Sfântului Dumitru le-a trezit cheful de grătare târgoviștenilor. Micii, cârnaţii şi carnea au sfârâit deasupra focului încins, însă ceea ce au lăsat petrecăreţii în urma lor dă natura peste cap. În locul special amenajat pentru picnic, de la Priseaca, tronează mizeria.
Deși au trecut trei zile de când gunoiul zace pe spațiul verde, nimeni din Primăria Dragomirești nu a observat acest lucru. Gunoiul trebuia strâns imediat după weekend de angajații primăriei deoarece pubelele erau pline și între timp câinii și vântul au împrăștiat peturi și pungi pe toată suprafaţa poieniţei, chiar și în pădure.
Cu puțină organizare și bună voință, aceste locuri de relaxare în aer liber ar putea fi adevărate oaze de liniște. Pentru acest lucru însă este nevoie de o mai mare implicare a autorităților locale, dar și din partea cetățenilor care nici acum nu au învățat să protejeze și să iubească natura.