“Atenție la site-urile sau jocurile pe care le accesați pe internet! Există situații în care jocurile sau alte modalități de divertisment din mediul virtual au făcut victime. În cazul în care vă simțiți timoraţi sau ameninţaţi de „prietenii” din mediul online, căutați sprijin la persoanele dragi sau la autorităţi. Nu ascundeți aceste trăiri! Aveţi mereu în atenţie persoanele cu care interacţionaţi pe reţelele de socializare sau pe alte forme de comunicare pe internet (e-mail, messenger, forumuri)! De asemenea, dacă în jurul dumneavoastră observaţi persoane care şi-au schimbat comportamentul în ultima perioadă, inclusiv în mediul online, anunţaţi autorităţile. În ziua de 27 martie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nucet au fost sesizați că un minor de 11 ani s-a spânzurat. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta obișnuia să acceseze internetul și povestea adesea despre un joc virtual. Cadavrul a fost preluat de Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “ucidere din culpă”.” Comunicat de presă al IPJ Dâmbovița