PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » POLITICIENII RENUNŢĂ LA FUNCŢIILE DIN PARTIDE

POLITICIENII RENUNŢĂ LA FUNCŢIILE DIN PARTIDE

de Mditv
10 vizualizări

Surprizele curg în politica dâmboviţeană! Iulian Brezeanu a decis să renunţe la funcţiile de secretar general şi purtător de cuvânt al Partidului Mişcarea Populară. Politicianul a renunţat la activitatea în cadrul organizaţiei politice la doar câteva zile după ce a fost anunţat candidatul PMP la Primăria Târgovişte, adică fostul viceprimar, Paul Biceag.

Anunţarea fostului viceprimar al Târgoviştei ca şi candidat PMP pentru Primărie a dat naştere unor controverse în cadrul organizaţiei dâmboviţene a partidului iniţiat de Traian Băsescu. Iulian Brezeanu a făcut parte din grupul de inițiativă care a înființat filiala județeană a Partidului Mișcarea Populară, devenind şi preşedintele acesteia, însă, acum a decis să renunţe.

Chiar dacă, pentru moment, Iulian Brezeanu a renunţat la politică, pe viitor nu exclude posibilitatea aderării la o altă formaţiune.

Surse din interiorul Mişcării Populare spun că pe Iulian Brezeanu îl vor urma şi alţi membri, întrucât decizia de numire a lui Paul Briceag pe poziţia de candidat pentru Primăria Târgovişte nu este agreeată de toată lumea din partid.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe