PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » POLUAREA DIN PLOIEȘTI SCOATE LOCALNICII ÎN STRADĂ

POLUAREA DIN PLOIEȘTI SCOATE LOCALNICII ÎN STRADĂ

de Mditv
29 vizualizări

Poluarea din Ploiești a atins cote alarmante, iar asta duce la o adevărată revoltă printre localnici. În timp ce autoritățile se încurcă în discursuri menite să liniștească ploieștenii, oamenii au ajuns la capătul răbdării. De câteva zile ploieștenii au inițiat o petiție semnată deja de peste 2000 de persoane, au adresat scrisori ministrului Cioloș și au protestat sub diferite forme. În această dimineață un ploieștean a plătit cu mărunțis carburantul alimentat la stația din cartierul Mihai Bravu, unde aerul era irespirabil. Dacă nu se vor lua măsuri, oamenii vor să iasă în stradă.

„Stop poluării orașului Ploiești” este pagina de socializare pe care s-au mobilizat ploieștenii indignați de lipsa de reacție a autorităților față de problema poluării din municipiu. Oamenii au tras nenumărate semnale de alarmă și au cerut măsurători ale poluării pentru a se vedea riscurile la care se expun. Sunt zile în care mirosul înţepător de produs petrolier se simte de la kilometri distanţă de municipiu. Cea mai afectată zonă este cartierul Mihai Bravu, aflat în imediata apropiere a unei rafinării. Mulţi dintre cei care simt constant miros de produs petrolier ajung pe paturile de spital. O ploieșteancă a adresat o scrisoare prim-ministrului.

Un alt ploieștean a protestat chiar joi dimineața într-un mod inedit. Liviu Drăghici, un suporter înfocat al echipei Petrolul Ploiești, a transmis live pe pagina sa de Facebook momentul în care a plătit cu mărunțiș carburantul alimentat de la stația din cartierul Mihai Bravu.

În timp ce oamenii sunt disperați și cer măsuri urgente, autoritățile apelează la discursuri menite să liniștească apele, dar care nu aduc nicio rezolvare. În urmă cu câteva zile, primarul din Ploiești transmitea că nu sunt resurse pentru un studiu și nici nu s-a depășit parametri în privința poluării.

Ploieștenii au demarat și o petiție online unde până în prezent s-au strâns peste 2000 de semnături. Comentariile oamenilor sunt cutremurătoare:

Azi, acum, în acestă clipă aerul din Ploiești este irespirabil: miros îngrozitor, usturimi ale ochilor și căillor respiratorii. Mă aștept ca în curând să înceapă durerile de cap. Dacă în 2014 în Ploieşti s-au înregistrat 456 de decese la 100.000 de locuitori din cauza tumorilor maligne, în 2015 erau 521 de decese„.

Nu este doar o semnătură, este un strigăt de disperare al neputinței noastre de a-i putea responsabiliza pe cei care ar trebui să ne protejeze ; Garda de Mediu și cei aleși de noi din Primărie, Consilii locale și Județene.

Nu mai vrem să ne vedem copiii îmbolnăviți! Nu mai vrem să ne moară părinții de afecțiuni pulmonare!

Dacă nu se vor lua măsuri curând, ploieștenii au amenințat că vor ieși în stradă și vor protesta împotriva poluatorului, o rafinărie din municipiu. Șoferii iau în calcul blocarea caselor stațiilor de alimentare prin plata simultană cu monede.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe