Acasa StiriDAMBOVITA PREGĂTIRI PENTRU CUTREMUR – VIDEO

PREGĂTIRI PENTRU CUTREMUR – VIDEO

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 58 vizualizari 2 minute timp estimat

Alarma de cutremur in scolile din tara! Elevii au aflat ce trebuie sa faca in cazul in care un seism ii surprinde in banci. Exercitiul s-a desfasurat la cererea  Ministerului Educatiei in toate unitatile scolare din fiecare judet ca urmare a numarului mare de cutremure din ultima vreme. In urma cu doua saptamani un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter produs in Vrancea s-a resismtit in zona Munteniei si Moldovei.  Saptamana trecuta profesorii le-au prezentat instructiunile si notiunile teoretice legate de producerea unui seism si modul de comportare, iar in aceasta saptamana s-a dat startul simularilor. Timp de 30 de secunde s-a auzit alarma clopotelului si, in acest timp, elevii au fost nevoiti sa se adaposteasca sub banci pentru a fi siguri ca nu se vor rani in caz de seism.

Pentru ca situatia sa se apropie de realitate, la scoala Tudor Vladimirescu din Targoviste, alarma de cutremur s-a dat in timpul cursurilor. Elevii au avut astfel ocazia sa puna in practica notiunile invatate anterior. La auzul clopotelului care a sunat in continuu elevii s-au adapostit sub banci, iar dupa oprirea alarmei s-au deplasat cu ghiozdanele in cap spre iesirile de urgenta stabilite.

Elevii scolii Tudor Vladimirescu au reusit sa scape de emotii si sa urmeze sfaturile profesorilor, astfel ca, organizatorul simularii s-a declarat multumit de reactia copiilor.

La sfarsitul acestei saptamani toate unitatile scolare vor trimite rapoartele exercitiilor de simulare in caz de cutremur catre inspectoratul scolar iar evaluarea concluziilor se va face de către reprezentanţi ai Ministerului Educatiei.

Echipa: Cătălina Sandu/Răducu Rădoi/ Radu Constantinescu

 

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies