PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » PROCEDURA DE VACCINARE ÎN MEDIUL RURAL

PROCEDURA DE VACCINARE ÎN MEDIUL RURAL

de Andrei Oprescu
59 vizualizări

Președintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, Valeriu Gheorghiță a vorbit la DIGIFM, despre faptul că autoritățile iau în calcul modificarea modalităţii de programare pentru centrele de imunizare din mediul rural. El a precizat că vaccinarea în mediul rural ar trebui să se realizeze în special prin intermediul medicilor de familie și al centrelor mobile. Totodată, pentru aceste zone, modalitatea de programare ar pute fi adaptată.

VALERIU GHEORGHIȚĂ, PREȘEDINTE CNCAV

Pentru persoanele respective, care nu cred că sunt foarte puţine – ţinând cont că vorbim de circa 50% din populaţia României care trăieşte în mediul rural – trebuie să găsim alte metode pentru a ajunge să se vaccineze şi anume prin intermediul medicilor de familie, prin intermediul centrelor mobile de vaccinare şi prin creşterea accesului la vaccinare în centrele deja fixe. Ne gândim din ce în ce mai mult la schimbarea modalităţii de programare cel puţin pentru centrele care sunt în mediul rural şi anume să existe chiar posibilitatea de adresare directă la centrul de vaccinare sau printr-o anunţare prin intermediul telefonului. Să se sune, să îţi faci o programare în centrul respectiv, dar care să fie mult mai uşor şi să nu fie condiţionată. Să sune, pur şi simplu, direct la centrul de vaccinare, îşi stabileşte ziua în care poate să se prezinte şi să se prezinte la centrul de vaccinare”.

A declarat Valeriu Gheorghiță. Acesta a mai precizat că se dorește reducerea listelor de așteptare și se lucrează continuu pentru creșterea capacității de vaccinare.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe