Tenismenii U10 de la CS Târgoviște au cucerit din nou titlul național
Copiii de la secția de tenis a Clubului Sportiv Târgoviște sunt cei mai buni din țară. Vlad Breazu, Vasile Duță și Andrei Voican au câștigat, pentru al doilea an consecutiv, finala campionatului național pe echipe – sub 10 ani. CS a învins, pe rând, Pamira Sibiu, Tenis Club Ilie Năstase, Masters București și Olimpia în drumul spre titlul național.
CS Târgoviște se poate mândri cu o grupă de băieți de excepție. Breazu și Duță, multipli campioni, n-au avut emoții nici în fața camerelor de luat vederi.
În grupul dâmbovițenilor s-a aflat și șeful Direcției pentru Sport și Tineret. Pompiliu Nedelcu l-a antrenat pe Andrei Voican și a ținut să urmărească live finala din Capitală.
Ionut Marin/Eduard Gaiseanu
http://youtu.be/mETzFV6-vKs