Weekend foarte încărcat pentru jandarmii montani de pe Valea Prahovei care au intervenit în patru situații în care din cauza vremii nefavorabile turiștii au fost în dificultate. Persoanele în cauza au fost coborâte cu bine, în siguranță, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale.Într- un caz cu 11 oameni rătăciți între care și trei copii, la acțiune au participat și salvamontiștii.
Au vrut să simtă adrenalina, dar au fost cuprinși mai degrabaă de teamă și panică atunci când aflați pe munte au fost surprinși de vremea capricioasă, cu ceață și viscol. Trei astfel de situații au fost semnalate în numai câteva ore.
Jandarmii și salvamontiștii au intervenit pentru îndrumarea și recuperarea a opt adulți și trei copii, un grup ce a avut dificultăți de orientare pe traseul de la cota 2000 spre Piatra Arsă. Grupul de persoane a fost condus la destinație în siguranță.
Oamenii muntelui îi sfătuiesc pe montaniarzi să fie prudenți în abordarea traseelor în aceste zile mai ales că este pericol însemnat de avalanșă în munții Bucegi și Făgăraș, iar în Vrancea o femeie a decedat după ce a fost surprinsă de o acumulare de zăpadă venită de pe versanți.