PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » REGAL CULTURAL LA ANINOASA

REGAL CULTURAL LA ANINOASA

de Andrei Oprescu
17 vizualizări

 

Localnicii din Aninoasa, dar și vizitatorii comunei s-au bucurat de un regal cultural la sfârșit de săptămâna. În cadrul celei de-a doua ediții Toamna Culturală Aninoșeană, primăria și Consiliul Local au pregătit un program turistic și un program artistic. 55 de bulgari sosiți din Sofia au vizitat mănăstirile din localitate și Curtea Domnească, au luat parte la un recital al ansamblului local și alături de localnici au vizionat un spectacol de teatru de excepție.

Primăria Aninoasa și-a propus să facă o tradiție din organizarea manifestării. Anul acesta au avut și oaspeți de peste hotare. Cei 55 de turiști veniți din Bulgaria au parcurs traseul Mânăstirea Viforâta – Curtea Domnească – Mânăstirea Dealu. Apoi au luat parte la recitalul Ansamblului Folcloric „Vestitorii Aninoasei”.

Schimbul cultural a fost pe placul bulgarilor de toate vârstele. I-au fotografiat și i-au filmat pe tinerii talentați.

Localnicii și vizitatorii au luat apoi parte la lansarea volumului  „Aninoasa – Tărâm de poveste”, în foyerul Centrului Cultural Aninoasa. Manifestarea s-a încheiat cu  un spectacol de teatru, marca Teatrul Municipal Tony Bulandra, intitulat „Mofturile lui Nenea Iancu”. Spectacolul, după opera lui Ion Luca Caragiale a avut loc în Sala Amfiteatru a centrului Cultural Aninoasa.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe