Acasa StiriDAMBOVITA REȚINUT DUPĂ CE A AMENINȚAT POLIȚIȘTII ÎNTR-UN LIVE

REȚINUT DUPĂ CE A AMENINȚAT POLIȚIȘTII ÎNTR-UN LIVE

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 264 vizualizari 1 minute timp estimat

Totul a început în seara de 30 iulie când mașina acestuia ar fi lovit o rulotă în zona unui supermarket din oraș. Evenimentul rutier s-a soldat cu pagube materiale. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală unde i-au fost prelevate probe de sânge și urina, iar din rezultatele preliminare, testul a fost pozitiv pentru consumul unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Ulterior, bărbatul ar fi intrat într-un live pe o rețea de socializare unde a adresat amenințări șefilor din IPJ Dâmbovița.După postarea făcută de către bărbatul de 40 de ani, polițiștii au declanșat o acțiune, iar persoana respectivă a fost prinsă. Față de bărbatul 40 de ani, din municipiul Târgoviște, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.Cel în cauză va fi introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dâmbovița, urmând sa fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei masuri preventive.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies