În urma investigațiilor desfășurate de Poliția Română, în cooperare cu autoritățile polițienești din Spania, Ungaria, Franța, Italia și Portugalia, au fost reținuți 16 membri ai unei grupări infracționale, care se ocupau cu activități ilegale din domeniul pescuitului, achiziției, transportului și comercializării peștelui impropriu consumului. Aceștia, toți cetățeni români au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Constanța. Membrii grupului sunt bănuiți de evaziune fiscală, comercializare de produse alterate, fals în înscrisuri sub semnătura privată, uz de fals, deținere/transport/comercializare de pește fără documente legale, fapte comise pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franței, Ungariei, Portugaliei și României.
Reamintim faptul că, la mijlocul lunii mai a acestui an, polițiștii români și cei din țările vizate au pus în aplicare 169 de mandate de percheziție domiciliară. În România, au fost desfășurate 115 percheziții (pe raza municipiului București și a județelor Constanța, Călărași, Dâmbovița, Argeș, Ilfov, Tulcea, Prahova, Brașov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu și Maramureș), la care au participat și reprezentanți ai Poliției Naționale din Spania. Alte 26 de percheziții au fost efectuate în Italia, 9 în Spania, 9 în Franța și 10 în Ungaria, la care au participat și polițiști români.
Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni și maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peștelui, din afara țării, pentru transportul acestuia și, ulterior, pentru comercializarea lui în România. Ea nu funcționa după un sistem piramidal ci, dimpotrivă, acționa pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate (braconaj piscicol / transport marfă / comercializare etc.). Produsele piscicole erau obținute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul era interzis, peștele din acele zone fiind impropriu consumului.Aducerea în România a peștelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziții intracomunitare, prin intermediul unor societăți românești cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înființate pentru a servi activității infracționale.Investigațiile comune s-au valorificat prin blocarea accesului pe piața românească a 30 de tone de pește, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei. Cu sprijinul Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a fost distrusă întreaga cantitate de pește confiscată.
ROMÂNI PĂCĂLIȚI DE ROMÂNI ÎN DOSARUL”MAFIA PEȘTELUI CONTAMINAT”. 16 SUSPECȚI AU FOST REȚINUȚI DUPĂ PERCHEZIȚIILE-MARATON
10
articolul precedent