PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » S-A DESCHIS SEZONUL PROTESTELOR! – VIDEO

S-A DESCHIS SEZONUL PROTESTELOR! – VIDEO

de Andrei Oprescu
4 vizualizări

S-a deschis oficial sezonul protestelor. Primii care isi vor striga nemultumirile sunt sindicalistii de la Cartel Alfa. Potrivit reprezentantilor damboviteni, actiunea este una de lunga durata, constand in proteste zilnice, in fata prefecturilor, partidelor politice si in fata Guvernului. In judetul Dambovita, cel mai probabil, oamenii vor iesi in strada, saptamana viitoare. Prin aceste actiuni, sindicalistii vor sa isi exprime nemultumirea fata de politicile guvernului si fata de legislatia din domeniul muncii, care sustin ei, i-a lasat pe angajati fara vreun mijloc de aparare impotriva abuzurilor patronilor.

O alta revendicare a celor de la Cartel Alfa o reprezinta majorarea, din 2014, a salariului minim la cel putin 1.000 de lei. Sindicalistii cer si stoparea concedierilor din sistemul bugetar, facute fara masuri de protectie sociala, respectiv ca angajatii disponibilizati sa aiba dreptul la salarii compensatorii. Liderii damboviteni sustin ca protestele vor continua, pana cand revendicarile lor vor fi rezolvate.

Cu actiuni de protest ameninta insa si alte sindicate. Angajatii afiliati Blocului National Sindical vor participa la mitinguri in toata tara, nemultumiti de scaderea dramatica a nivelului de trai. Calendarul actiunilor de protest va fi anuntat dupa data de 10 octombrie. Paharul s-a umplut si pentru dascali. Ei solicita rezolvarea problemelor din sistemul de invatamant, prin alocarea a cel putin 6% din PIB educatiei, lefuri decente si depolitizarea acestui domeniu. Daca cererile nu le vor fi solutionate pana pe 30 noiembrie, profesorii sunt hotarati sa iasa in strada.

 

ECHIPA: Madalina Zabava / Ciprian Rusa

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe