CSM Târgoviște s-a impus fără probleme și în deplasarea de la Timișoara, 69-47 în ultima rundă din campionatul regulat. Vicecampioana a tranșat soarta jocului din prima repriză, conservând apoi un avantaj liniștitor pentru economia celor două puncte. Ambele echipe s-au calificat în faza următoare a campionatului: Târgoviștea de pe poziția a treia, iar Danzio de pe 8, de fapt ultimul loc care asigură prezența în play-off. Tehnicianul lui Danzio, Dan Ionescu, a oferit declarația zilei după jocul cu CSM:
Suntem pentru al patrulea an la rând în play-off și sunt mândru de aceste fete pentru că am ajuns aici cu stomacul și buzunarele goale. Avem destule restanțe către jucătoare și de aceea le mulțumesc pentru acest parcurs. Noi ne vedem în continuare de treabă chiar dacă suntem priviți ca și copilul orfan al sportului timișorean, a concluzionat Ionescu.
Vicecampioanele au ajuns la Târgoviște abia joi dimineață. Vineri vor fi reluate antrenamentele, iar la mijlocul săptămânii viitoare este programat Final Four-ul cupei României, în Polivalenta din Dâmbovița.
Reporter: Ionuț Marin