Copiii și tinerii din localitatea dâmbovițeană Dragomirești se pot bucura începând din weekend de o sală de sport modernă, dotată la standarde europene, cu vestiare, dușuri, camere pentru arbitri, tribune și sistem de încălzire prin pardoseală. Investiția a costat 5,2 milioane de lei și a fost realizată prin Compania Națională de Investiții. Ca model și investiție, sala de la Dragomirești este singura din județ și a patra din România.
Sala de sport de la Dragomirești a fost inaugurată în weekend în prezența copiilor, tinerilor și oaspeților primăriei din localitate. Primarul, Dragoș Vlădulescu, a declarat că este una dintre marile investiții ale comunei făcută specială pentru a susține tineretul, dar și un stil de viață sănătos pentru copii. Sala de sport a fost realizată printr-o asociere a Ministerului Dezvoltării Regionale și Primăriei Dragomirești.
În sala de sport cu încălzire în pardoseală, sistem de iluminat, vestiare, dușuri, camere pentru arbitri, tribune și un spațiu de joc ce poate fi folosit atât pentru fotbal, volei, tenis, basket și handbal. Sala este cea mai modernă din județul Dâmbovița. Cei mai fericiți de noua investiție au fost copiii care au și testat terenul.
La inaugurare, un sobor de preoți a oficiat o slujbă de sfințire a locului.
Clădirea este destinată atât practicării unor sporturi de performanță de către copiii din comună, cât și găzduirii unor competiții naționale și internaționale.