Alarma s-a dat mai întâi la Târgoviște. Pompierii au fost solicitați după producerea unui incendiu la un apartament din municipiu, situat la primul etaj al unui bloc de locuințe. Imediat, spre locul evenimentului pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o platformă de salvare la înălțime și un echipaj de ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, casa scării era inundată cu fum, iar incendiul se manifesta în interiorul apartamentului. Proprietara apartamentului, o femeie în vârstă de aproximativ 60 ani, supraponderală și nedeplasabilă, a fost evacuată de către vecini, fiind găsită de paramedicii SMURD în stare conștientă. Aceasta a fost preluată de salvatori și transportată la ambulanța SAJ cu care a fost dusă la spital. Pompierii au lichidat rapid incendiul. Din primele date ar fi izbucnit de la o priză din care se alimenta un calorifer electric. Pompierii din Găești au intervenit și ei la un incendiu violent izbucnit la o locuință din comuna Crângurile. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei și într-un dormitor al acesteia, existând riscul extinderii și la o gospodărie învecinată, la locuință și anexe, care au fost protejate și salvate din calea flăcărilor.Din nefericire, proprietarul, în vârstă de 85 de ani, a fost găsit decedat (carbonizat) în interiorul locuinței. Se pare că incendiul s-a produs din cauza unei sobe lăsată nesupravegheată, din care a căzut jar direct pe podea.
SALVATĂ DE VECINI DIN APARTAMENTUL ÎN FLĂCĂRI
21
articolul precedent