PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SCANDAL ȘI CONFUZIE LA CJAS DÂMBOVIȚA. NICULINA SANDU:”AM CONTESTAT ORDINUL, EXISTĂ DOCUMENT”. CORNEL CRĂCIUN: “A DEMONTAT IALA DE LA INTRARE, A BLOCAT FAX-UL, AM SESIZAT COMISIA DE DISCIPLINĂ”

SCANDAL ȘI CONFUZIE LA CJAS DÂMBOVIȚA. NICULINA SANDU:”AM CONTESTAT ORDINUL, EXISTĂ DOCUMENT”. CORNEL CRĂCIUN: „A DEMONTAT IALA DE LA INTRARE, A BLOCAT FAX-UL, AM SESIZAT COMISIA DE DISCIPLINĂ”

de Andrei Oprescu
30 vizualizări

Haos și confuzie la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița. După ce Niculina Sandu, fostul președinte-director al CJAS a fost repusă în funcție și demisă ulterior în decurs de câteva ore, scandalul a luat amploare. Scenele întâmplate la CJAS Dâmbovița pe 1 aprilie par desprinse dintr-un scenariu de film. Și nu, nu este vorba despre o păcăleală. În februarie Niculina Sandu a fost demisă de la conducerea CJAS, Casa Națională de Asigurări de Sănătate motivând decizia astfel:


COMUNICAT CNAS 5 FEBRUARIE 2019
„ În cursul verificării s-a constatat că solicitanții nu aveau acces în sediul CAS Dâmbovița la orele 15.30, deși toate casele județene au obligația, conform HG nr. 1723/2004, ca programul de lucru cu publicul să fie zilnic între orele 8.30 – 16.30, iar o zi pe săptămână între orele 8.30 – 18.30. Totodată, analiza modului de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de management a dus la constatarea mai multor nereguli grave în activitatea de contractare și decontare a serviciilor medicale, eficiența scăzută a acțiunilor structurii de control din cadrul CAS precum și alte deficiențe”.

A
În locul Niculinei Sandu, a fost numit Cornel Crăciun. Pe 1 aprilie, a apărut un ordin de numire în funcție a fostei directoare-președinte. Automat s-a încheiat mandatul lui Cornel Crăciun. Numai că la câteva ore a fost emis un ordin de revocare din funcție a Niculinei Sandu. Nici numirea și nici motivele revocării nu au fost făcute publice. În locul lor a fost emis un comunicat care anunța că:


COMUNICAT CJAS DÂMBOVIȚA
„Într-adevăr a existat în data de 01.04.2019 Ordinul CNAS nr. 302 din 01.04.2019 de numire a doamnei Sandu Niculina, ordinul fiind revocat în acceași zi de CNAS prin Ordinul nr. 306 din 01.04.2019, aspect în legătură cu care d-na Sandu Niculina a luat act în data de 02.04.2019. Menționăm faptul că doamna Sandu Niculina nu a contestat la momentul respectiv nici destituirea inițială (conform ordinului nr. 206 din 06.02.2019) și nici actuala destituire (conform Ordinului CNAS nr. 306 din 01.04.2016)”


La puțin timp presa a intrat în posesia unui document care arată că Niculina Sandu a contestat primul ordin printr-o casă de avocatură, documentul apare înregistrat la CNAS, cu număr de înregistrare.


” În data de 1 martie 2019, am depus în temeiul art. 7 alin(1) din Legea contenciosului administrativ, plângere prealabilă împotriva ordinului nr. 206 din 06.02.2019, la CNAS, plângere prin care solicitam revocarea ordinului având în vedere că am desfășurat o activitate eficientă respectând cu strictețe exigențele contractului de management (…) A existat și o evaluare în ultimul trimestru din 2018 la care am primit calificativul foarte bine”, a declarat Niculina Sandu pentru MDITV.


Declarațiile se bat cap în cap. Cornel Crăciun, actualul președinte-director general susține că la CJAS Dâmbovița nu este înregistrat niciun document de contestație.
Scandalul abia de acum începe. După bătălia declarațiilor, urmează și sesizări la Comisia de disciplină.


„A demontat fără drept în afara activității prealabile de predare-primire iala de la intrarea în instituție, lăsându-ne fără posibilitatea de a intra a doua zi în incintă. La faxul de revocare al dumneaei nu am avut acces pentru că l-a încuiat dânsa. A obligat șoferul instituției să-l lase în București pe domnul Oproiu pe motiv că nu este salariat, dar este lider de sindicat”, a declarat pentru MDITV, Cornel Crăciun, director-președinte CJAS Dâmbovița.


Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a prezentat niciun punct de vedere până în prezent. Pe site-ul instituției apare doar comunicatul din data de 6 februarie.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe