PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SCANDALUL CONTINUĂ – VIDEO

SCANDALUL CONTINUĂ – VIDEO

de Andrei Oprescu
4 vizualizări

Scandalul continua! Cei 32 de elevi din localitatea damboviteana Butoiu de Sus, si-au petrecut primele zile de scoala in fata unitatii de invatamant inchisa cu lacat, cerandu-si dreptul la educatie. Parintii s-au revoltat, dupa ce au fost anuntati ca unitatea a fost desfiintata si trebuie sa isi trimita copiii la scoala din satul vecin. Dupa ce s-au lansat acuzatii grave, dupa conflicte cu autoritatile locale si directorul scolii, acestia au primit o solutie de compromis: scoala se va deschide dar, un singur invatator va trebui sa predea la trei clase diferite simultan. Solutia a dus insa la un nou scandal.

Trei zile de protest, zeci de copii care asteapta cu ghiozdanele in spate in fiecare dimineata, o cladire fara mobilier si manuale si un scandal care continua la nesfarsit. Asa s-ar putea descrie in cateva cuvinte situatia de la Butoiu de Sus. Dupa conflicte si negocieri inspectoratul scolar a decis sa descchida scoala dar elevii trebuie sa invete in sistemul claselor comasate.

Nemultumiti, putin spus, revoltati si dispusi sa mearga pana in panzele albe.Dupa ce au obtinut o prima victorie, astazi copiii lor au pasit pentru prima data in acest an scolar pragul scolii, parintii vor sa lupte in continuare pentru ca cei mici sa invete in sat.

Din pacate victoria le-a adus un gust amar celor mici. Lacatul a fost luat de pe scoala, dar cladire este goala. Cateva carti aruncate pe jos amintesc ca aici au invatat zeci de copii. Pana si tablele au fost smulse de pe pereti si mutate la scoala din localitate. Emotionati, cei mici s-au asezat in banci. In zadar insa, scoala nu a inceput nici astazi pentru ei. 

Ne vrem invatatorii inapoi! este mesajul scris de copiii din Butoiu de Sus chiar pe zidul scolii. Invatatorul a venit sa ii vada, insa doar atat. Dascalul spune ca nu va putea sa predea la trei clase diferite simultan. 

Parintii spun ca problema se rezolva doar daca aici este adus inca un invatator. Nu sunt de acord sub nicio forma ca cei mici sa faca naveta cu microbuzul. Totodata, acestia sustin ca asa cheltuielile sunt mai mici si ei vor putea sta linistiti ca cei mici sunt in siguranta.

Parintii elevilor de aici se plang de faptul ca intotdeauna au fost ignorati de autoritati. Aceasta mamica spune ca nu a reusit sa-si inscris copilul la pregatitoare anul acesta. Cel mic va ramane astfel in urma cu un an.

De joi, copiii de la Butoiu de Sus vor putea sa intre in scoala dimineata, insa clopotelul nu va suna inca pentru ei. Parintii spun ca vor astepta in fiecare zi sa vina invatatorii pentru a le preda elevilor de aici. Din cauza conflitelor copiii au ratat deja prima saptamana de scoala si din pacate indifferent de rezultat acestia au cel mai mult de suferit.

Reporter: Cătălina Sandu

Imagine: Răducu Rădoi

https://www.youtube.com/watch?v=WugKNAVOIOA

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe