Acasa StiriDAMBOVITA ȘCOLILE SE REDESCHID ÎN MAI SAU IUNIE

ȘCOLILE SE REDESCHID ÎN MAI SAU IUNIE

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 71 vizualizari 1 minute timp estimat

Ministrul Educației, Monica Anisie, a prezentat un posibil calendar al finalului de an școlar în cadrul unei conferințe de presă. Data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei de Coronavirus, precum și de măsurile comunicate de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, însă cursurile ar putea fi reluate în iunie, iar examenele ar urma să fie susținute în iulie.Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum 2 note, la care se adaugă nota din teză acolo unde este cazul. Subiectele pentru tezele de pe semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ceea ce s-a studiat până la 11 martie 2020. Pe site-ul Centrului Național de Evaluare și Examinare au fost postate teste de antrenament. Tocmai pentru a-i menține în contact pe elevii de clasa a VIII-a și de clasa a XII-a cu ceea ce înseamnă pregătirea pentru examenele naționale. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni că starea de urgenţă va fi prelungită cu o lună.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies